Oxford – Inima tinerilor din UK

Oxford, oras al faimoasei Universitati din Oxford, oras unde au fost filmate multe scene din mult prea cunoscutul Harry Potter, un oras din superbul tinut Oxfordshire care iti aduce aminte la tot pasul de Robin Hood, la numai 84 de km de Londra, un oras plin de romanticism si universitati, nu ai cum sa treci prin el si sa nu iti ramana in amintire, sau poate chiar sa iti doresti sa locuiesti acolo.

Mi-am dorit demult sa ajung aici si uite ca am facut-o. Este cum nu se poate mai simplu de ajuns aici din Londra. 1h si 45 de minute cu autocarul, si chiar mai putin de atat insa mai scump cu trenul, in Oxford ajungi foarte simplu cu de la Victoria Station. Fie cu autocar supraetajat de la compania Oxford Tube, fie direct din Victoria Coach Station cu un autocar normal. Daca esti student ai reducere si platesti 13 lire dus intors ( pret din noiembrie 2014) sau 18 lire daca esti adult. Daca vrei sa faci o vizita nocturna in acest oras plin de viata, tineri si pub-uri, poti opta catre o plecare di Londra dupa orele 15:00 si vei plati 15 lire dus intors ca si adult.

Sunt cateva puncte turistice care merita vizitate, oricum orasul nu este foarte mare, asa ca, daca vrei sa iti petreci o dupa-amiaza acolo este numai perfect. Spre deosebire de Londra, mi s-a parut mult mai cochet, cu cladiri medievale in fiecare coltisor, si va veti da seama imediat ce intrati in el de ce am facut m-a facut sa ma gandesc la Robin Hood. As fi zis chiar ca ma aflu pe platoul de filmare al acestui film.

Evident nu trebuiesc ratate locurile de filmare din Harry Potter, care sunt putin mai departe de centrul istoric, si anume Merton College (cel mai vechi colegiu, dateaza din 1264), St Mary’s Church si The Radcliffe Camera  (din pacate nu se poate vizita de turisti din ce am vazut eu cand am fost ), Bodleian Library sau Christ Church ( locul unde luau masa zi de zi). Insa, daca aveti ca si obiectiv in vizita voastra in Oxford vizitarea locurilor de filmare Harry Potter, trebuie sa fiti matinali pentru ca majoritatea se vor inchide la 14:00 – 15:00 in unele zile, astfel ar cam trebui sa plecati din Londra undeva pe la 8:00 AM, iar in unele perioade unele sunt chiar inchise, asa ca stabiliti-va din timp itinerariul. Gasiti usor informatiile cu o simpla cautare pe Google a obiectivelor.

Mi s-a parut si interesant cand am vazut la intrarea in oras (unde este trafic destul de dens) ca Oxford este infratit cu mai multe orase, precum Leiden (Olanda), Grenoble (Franta) si Bonn (Germania) si mai erau cateva parca.

Alte cateva lucruri de vazut sunt All Souls College ( proiectat de Sir Christopher Wren, acelasi care a proiectat si alte cladiri faimoase precum St. Paul’s Cathedral, Hampton Court, Royal Naval College, Greenwich, cat si multe alte cladiri), Teatrul SheldonianBalliol College, Universitatea de Istorie, Carfax Tower (este chiar in centru, o sa treceti fara sa vreti de mai multe ori pe langa el), Oxford Castle ( destul de micut, nu prea i-am dat importanta).

Si daca vreti sa faceti si putin shopping, fiti siguri ca veti gasi din plin magazine aici, evident, daca esti in UK nu poate lipsi Primark aici.

Si daca nu v-ati saturat inca de Oxford, se pot face plimbari pe Tamisa. Vara cred ca sunt incredibile. Chiar as incerca odata macar o croaziera din Londra pana aici, cred ca ar fi superb. Dar visez, si va las sa visati si voi alaturi de mine si de cele cateva poze pe care le-am facut acolo.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sa pastram legatura